Mircea Abrudean: În ultimul an, SGG a implementat proiecte și investiții care vor pune România pe harta țărilor cu rol major în Europa și în lume”

 

În luna iulie a acestui an, s-a împlinit  un an de când Mircea Abrudean a preluat mandatul de secretar general al Guvernului.

”Am primit cu mare responsabilitate rolul de a conduce o instituție a cărei activitate o cunoșteam din perioada în care am fost secretar general adjunct și despre care știam că este centrul guvernării, un aparat de lucru tehnic și riguros care asigură stabilitate și continuitate la Centrul Guvernului.

Într-un an de zile, Secretariatul General al Guvernului a implementat proiecte majore și are în derulare investiții care vor pune România pe harta țărilor cu rol major în asigurarea stabilității energetice, securității și debirocratizării.

Suntem coordonator de țară, alături de Ministerul Afacerilor Externe, în procesul de aderare al României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, un club select al celor mai dezvoltate economii ale lumii, de altfel cel mai important obiectiv de țară după aderarea la Uniunea Europeană și NATO.

Cel mai mare beneficiu al aderării la OCDE îl reprezintă investițiile străine directe. Orice investitor va avea garanția unei economii performante și a unei administrații la cele mai înalte standarde de eficiență.

Ne-am asumat, instituțional, implementarea a 28 de jaloane și ținte din Planul Național de Redresare și Reziliență și suntem la zi cu toate.

Am închis anul acesta procesul de evaluare aferent aderării, derulat la nivelul Grupului de lucru pentru guvernare deschisă al OCDE, România fiind considerată aliniată la standardele Organizației în domeniul guvernării deschise și suntem în plin proces de elaborare și adoptare a Strategiei pentru Guvernare Deschisă.

Sigur, mai sunt multe de făcut și este nevoie în continuare de efort susținut și profesionalism, dar suntem pe drumul cel bun, unul al valorilor europene, sustenabilității și construirii unui viitor sigur pentru generațiile viitoare”, a spus Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României.

La un an de activitate, secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, a publicat și raportul de mandat din această perioadă.

Raport de mandat Mircea Abrudean