Compania de Apă „Someș”, societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, continuă lucrările de investiții din fonduri europene care vizează reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare de pe cca. 100 de străzi din Cluj-Napoca.
După finalizarea înlocuirii rețelei de apă pe strada Dragalina, au fost demarate recent lucrări pe alte patru străzi din municipiu: Parâng, Gârbău, Jupiter și Iuliu Maniu.
În prezent, se lucrează la înlocuirea a peste 160 de metri de conducte de canalizare pe străzile Parâng și Gârbău din cartierul Mănăștur, înregistrându-se deja un progres cumulat de cca. 42%.
De asemenea, tot la rețeaua de canalizare se lucrează și pe strada Iuliu Maniu din zona centrală a municipiului, fiind reabilitată până în acest moment mai mult de jumătate din lungimea totală a conductei de 440 metri.
În ceea ce privește rețeaua de apă, principalul șantier deschis este cel din cartierul Zorilor, zona străzii Jupiter, constructorul înregistrând aici un progres al lucrărilor de reabilitare de aproape 44%. După finalizarea acestora, se va intra pe sectorul străzii Republicii situat deasupra străzii Observatorului.