Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean 103G limită cu județul Alba – Podeni – Moldovenești – Cheia – Săndulești – Tureni – Ceanu Mic – Aiton – Gheorgheni – Centura ocolitoare Vâlcele – Apahida.
Lucrările de întreținere, în ansamblu, vizează un sector în lungime de 45,608 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 13+200 și 58+808. În cadrul acestora, vor fi asfaltate trei sectoare, respectiv pe raza localităților Moldovenești și Tureni, precum și podul din localitatea Cheia.
În această fază se execută lucrări de frezare a zonelor deteriorate precum și plombări cu îmbrăcăminți asfaltice, tratarea burdușirilor și a tasărilor și realizarea de șanțuri. De asemenea, vor mai fi executate lucrări constând în tăierea vegetației și a lăstărișului din vecinătatea platformei drumului, completarea acostamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, refacerea timpanelor și a camerelor de cădere, înlocuirea de podețe, montarea de parapeți metalici în zonele unde situația o impune, curățarea albiilor de sub poduri și așternerea de covor asfaltic pe sectoare.
Președintele CJ Cluj, Alin Tișe: “Sunt lucrări necesare întrucât acest drum județean, unul dintre cele mai lungi pe care Consiliul Județean le are în administrare, asigură legături utile cu alte drumuri județene, dar și cu drumurile naționale DN75 și DN1. De asemenea, el se află pe o relație directă între județul Alba și municipiul Cluj-Napoca, traversând o zonă întinsă a județului, inclusiv Rezervașia naturală Cheile Turzii”.