Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 161 (DN 16) Gădălin – Bonțida – DN 1C derulate de Consiliul Județean Cluj în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează realizarea Drumului Bistriței – Lot 2 continuă cu așternerea primului strat de asfalt, respectiv binder.
Operațiunile vizează un tronson în lungime de aproape 17 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 0+000 și 16+933, și au demarat din localitatea Gădălin pe direcția Țaga.
Până în acest moment au fost realizate în procent de cca. 90% atât podețele transversale cât și șanțurile betonate, rigolele carosabile și accesele la proprietăți.
În ceea ce privește trotuarele și stațiile pentru transportul în comun de pe raza localităților Gădălin și Bonțida, acestea au fost amenajate în proporție de peste 70%.
De asemenea, lucrările de modernizare presupun și reabilitarea a cinci poduri. Acestea sunt realizate în proporție de peste 90%, inclusiv noul pod peste râul Someș din localitatea Bonțida, care a fost construit în urma demolării celui vechi.
Pentru completa finalizare a lucrărilor urmează a mai fi realizate acostamente, marcaje și semnalizare rutieră, precum și reabilitarea trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Bonțida.