Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru înfiinţarea Autorităţii Vamale Române.
Legea a fost iniţiată de Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanţelor şi fost senator al PSD.
Actul normativ are ca obiect de reglementare înfiinţarea Autorităţii Vamale Romane ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul vamal, instituţie publica cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Finanţelor şi finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor, ca efect al reorganizării prin divizare parţială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
„Art. 1. – (1) Se înfiinţează Autoritatea Vamală Română, denumită în continuare Autoritatea, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul vamal, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor şi finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor, ca efect al reorganizării prin divizare parţială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. (2) Pentru creanţele fiscale aflate în administrarea sa potrivit legii, Autoritatea Vamală Română îndeplineşte competenţele de organ fiscal central în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenţie, şi unităţile subordonate acesteia, activitatea, posturile şi personalul structurilor vamale, respectiv Direcţia Generală a Vămilor din cadrul aparatului propriu al Agenţiei, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale de 2 interior şi de frontieră din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice. (2) Autoritatea este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului finanţelor publice, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului finanţelor publice”, arată legea promulgată de către şeful statului.
Proiectul de lege a fost adoptat decizional de Camera Deputaţilor pe 13 octombrie.