Emil Boc, la Napoca Live: ”Avem, astăzi, cu peste 10.000 mai mulți elevi decât în urmă cu un deceniu”

 

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit, joi, la Napoca Live, despre importanța coeziunii la nivelul Uniunii Europene, fapt care ar duce la îndeplinirea unui obiectiv major pentru țările din acest spațiu, și anume reducerea migrației și păstrarea populației între actualele granițe, și, mai mult, la aducerea înapoi a celor plecați în afară.

”La Cluj, suntem pe drumul cel bun”, a spus Emil Boc, arătând că s-a reușit împiedicarea plecării oamenilor în străinătate, ba chiar a fost atrasă resursă umană din alte locuri, edilul exemplificând și cu creșterea numărului de elevi din ultimul deceniu.

”La Cluj, chiar dacă România a pierdut patru milioane de oameni, populația nu a scăzut. Clujul și zona metropolitană sunt pe plus dacă ne raportăm la ultimele două recensăminte. Mai mult, după ultimul recensământ am mai primit o informație importantă de la Inspectoratul Școlar, referitoare la numărul elevi din ultimii zece ani din municipiul Cluj-Napoca. O știe toată lumea, în Cluj-Napoca nu a crescut populația, dar vă spun că în anul școlar 2014/2015 aveam înregistrați 50.104 elevi și preșcolari și 2043 de clase. Zece ani mai târziu, în anul școlar 2023/2024, avem 60.742, deci cu 10.500 mai mulți elevi și preșcolari și 2.794 de clase.

Asta ce arată? Arată că aici, la Cluj, am reușit nu numai să-i împiedicăm pe oameni să plece, ci, dimpotrivă, să atragem resursă umană din alte părți ale țării, pentru că asta confirmă direcția corectă pe care trebuie să o aibă și România: să poți să-ți menții acasă oamenii, generația tânără, să-ți menții familiile închegate, împreună, acasă. Asta facem aici, la Cluj, în fiecare zi.

Avem investiții de două miliarde de euro, sunt investiții în viitorul Clujului, de fapt, dar acestea trebuie făcute ca la carte. Și am spus-o mereu, la Cluj nu acceptăm ceea ce se întâmplă în alte părți. Prima dată facem infrastructură, apoi urmează locuire, abia apoi dezvoltarea proceselor respective.

Dacă vă uitați la infrastructură, metroul e plecat la drum, s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor, centura metropolitană este cu contractul semnat, trenul metropolitan va avea până în februarie documentația finalizată. De asemenea, la legătura Clujului cu autostrada se lucrează, un proiect care va fi gata până la finalul anului 2024/începutul anului 2025. Spitalul regional de urgență este în licitație, o investiția de peste 600 de milioane de euro, la pasajul Tăietura Turcului s-au demarat procedurile de lucru, deci toate aceste proiecte pregătesc Clujul și în materie de infrastructură, ca să putem avea clujenii acasă”, a spus primarul Emil Boc, la emisiunea ”Talkshow Direct” de la Napoca Live.