În cadrul emisiunii de la NapocaFM, Emil Boc a precizat că, în cazul demolării garajelor lucrurile nu sunt complicate.
“La demolarea garajelor lucrurile sunt foarte simple. Cei care au garaj și demontează singuri primesc loc de parcare. Cei care nu demolează singuri, vine Primăria și demolează pe cheltuiala lui și nu primește loc de parcare. În consecință așteptăm să parcurgă intervalul acela de timp, 2, 3 luni de zile cât a fost prevăzut în somație, după care intervenim noi cu partea de amenajare. Regula e clară”, a declarat Emil Boc.
De asemenea, primarul Emil Boc a fost întrebat în cadrul emisiunii dacă străzile, Alexandru Vlahuţă, Octavian Goga şi Alexandru Donici din cartierul Grigorescu vor fi modernizate.
“Pentru ceea ce înseamnă cartierul Grigorescu avem în vedere revitalizarea malurilor Someșului și Lunca Someșului, platoului de la Sala Sporturilor, modernizarea parcului 14 Iulie. Străzile despre care ați vorbit nu sunt astăzi prevăzute în asfaltare anul acesta.
Căutăm locuri pentru a amenaja parkinguri în Grigorescu”, a declarat Emil Boc la NapocaFM.