Consiliul Județean Cluj a încheiat contractele pentru achiziționarea a două noi echipamente medicale de ultimă generație.
Acestea au fost cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean și care vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului pentru Copii din Cluj.
Valoarea cumulată a celor două dotări este de 1.182.900 de lei, la care se adaugă T.V.A.
În cadrul unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean vor fi livrate un aparat de grafie digitală cu fixare pe tavan cu detector digital wireless, precum și o ambulanță pentru transportul pacienților.
„Investițiile în sănătate și protejarea vieții micilor pacienți continuă să fie o prioritate pentru noi. Ceea ce ne dorim este să oferim servicii medicale de cea mai bună calitate, la standarde europene, în condiții de deplină siguranță”, a declarat Președintele CJ Cluj, Alin Tișe.