A fost emisă autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de alimentare cu apă potabilă în localitatea clujeană Panticeu, anunță Consiliul Județean Cluj, pe pagina de Facebook.
În valoare de aproximativ 4.918.000 lei, lucrările sunt finanțate de CJ Cluj, din fondul special constituit în vederea implementării acelor proiecte de investiții de interes local ce nu au fost cuprinse în programele de finanțare naționale sau din fonduri europene.
Viitoarea rețea de apă, în lungime de 16,77 km, va fi în subteran, de-a lungul drumurilor județene DJ 109A și DJ 161, precum și pe drumurile și străzile de interes local din localitatea Panticeu.
"Concret, noua rețea de alimentare cu apă se va cupla la conducta de distribuție existentă în localitatea învecinată, Recea Cristur, și care se află în administrarea Companiei de Apă Someș al cărei acționar majoritat este CJ Cluj. Din acest punct, debitul de apă va fi transportat gravitațional până în Panticeu unde, prin intermediul stației de pompare, va ajunge viitorul de înmagazinare cu un volum de 300 mc. De la acest rezervor de apă se va dezvolta rețeaua de distribuție către cele 285 de gospodării incluse în proiectul de alimentare", spune CJ Cluj