O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa luni, 13 februarie 2023, începând cu ora 9.30, în localitatea Viișoara. cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărților de identitate, în principal, ca urmare a modificărilor survenite odată cu înființarea de noi străzi și renumerotarea imobilelor în localitățile Viișoara și Urca.
Cetățenii de pe raza comunei care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum şi persoanele aflate în alte situații care impun eliberarea unui nou act de identitate şi cei care solicită viză de reședință sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate la sediul Primăriei comunei Viișoara.
Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărții de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor şi documentelor necesare, funcționarii Direcției Județene de Evidență a Persoanelor beneficiază de sprijinul angajaților din cadrul Primăriei Viișoara, precum şi de colaborarea organelor de poliție locale.