Consiliul Judeţean face demersuri pentru ca Băile Cojocna să devină staţiune balneară

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj face demersuri pentru ca Băile Cojocna să devină staţiune balneară.

"Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism din cadrul Consiliului Judeţean Cluj a avizat favorabil documentaţia de reactualizare a noului Plan Urbanistic de Zonă Protejată "Băile Cojocna". (...) a fost realizat un nou concept de dezvoltare, documentaţie care stă la baza reactualizării Planului Urbanistic de Zonă Protejată "Băile Cojocna". Concret, noul concept propus de Consiliul Judeţean Cluj, în colaborare cu Primăria Cojocna, vizează uniformizarea întregului areal prin: reabilitarea clădirilor existente, extinderea paletei de servicii, respectiv extinderea băilor cu noi amenajări care să cuprindă zona de lacuri, o zonă de agrement şi sport, un parc de aventură în sare, locuri de parcare dimensionate nevoilor actuale şi viitoare, acces carosabil şi pietonal etc", se arată într-un comunicat trimis, vineri, de CJ Cluj.

Potrivit sursei citate, Băile Cojocna reprezintă una dintre cele trei băi sărate existente în prezent în judeţul Cluj, pe lângă cele din Turda şi Dej. Acestea au fost construite în anul 1912, în jurul lacurilor sărate cu proprietăţi curative recunoscute. În timp însă, evoluţia acestor băi nu a fost una extrem de favorabilă, modificările survenite periclitând calitatea cadrului construit. În prezent, în incinta lor funcţionează o bază de tratament subdimensionată, care necesită intervenţii consistente pentru funcţionarea la standardele actuale. De asemenea, restaurantul bazei este utilizat doar parţial, iar clădirea hotelului a funcţionat foarte puţin după anii '88.

"Prima documentaţie realizată pe această zonă protejată de interes naţional datează de mai bine de 30 ani, astfel că acest nou PUZ îşi propune să ofere oportunităţi suplimentare de dezvoltare integrată, în contextul peisagistic al întregii zone. Acest demers al Consiliului Judeţean este cu atât mai lăudabil cu cât reactualizarea acestui PUZ reprezintă un prim pas, extrem de important, în vederea atestării Băilor Cojocna ca staţiune balneo", a declarat, citat în comunicat, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.