Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat în weekend că pe întreaga autostrada Sebeş-Turda se circulă la regim de 4 benzi.
"Pe întreaga autostradă Sebeş-Turda (A10) se circulă în regim de 4 benzi! Am deschis traficul în regim de autostradă şi pe cei 1,5 km din zona dealului Oiejdea", a scris Pistol pe pagina sa de Facebook.
Circulaţia pe Lotul 2 al Autostrăzii Sebeş - Turda a fost deschisă anul trecut, în luna noiembrie 2021, dar restricţionată pe o bandă pe sens în zona Dealului Oiejdea, din cauza unor alunecări de teren, a mai scris şeful CNAIR pe pagina de socializare.