O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa joi, 19 octombrie 2023, începând cu ora 09.30, în localitatea Cămărașu, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor și fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate, urmare a modificărilor survenite odată cu aprobarea Nomenclatorului stradal al comunei Cămărașu.
În acest context, cetățenii de pe raza comunei care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și persoanele aflate în alte situații care impun eliberarea unui nou act de identitate și cei care solicită viză de reședință sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate la sediul Primăriei comunei Cămărașu.
Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărții de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor și documentelor necesare, funcționarii Direcției Județene de Evidență a Persoanelor beneficiază de sprijinul angajaților din cadrul Primăriei Cămărașu, precum și de colaborarea organelor de poliție locale.