Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat la Napoca Live că de luni, 13 noiembrie, va fi instituit sens unic pe strada Mărginașă pe tronsonul între strada Hașdeu și strada Prunilor, la urcare.
“Colegii mei de la circulație au lăsat o perioadă de probă să vadă exact cum se comportă traficul și care sunt solicitările, mă refer aici la coborârea din Zorilor și strada Mărginașă. Acum a apărut o analiză preliminară. Ieri am înaintat Comisiei de Circulație spunându-le: ‚Datorită deschiderii circulației și a intensificării traficului pe zona Mărginașă-Prunilor, unde până acum nu era aglomerație pentru că nu era deschiderea spre Grigorescu, colegii au spus să vedem care sunt solicitările oamenilor, cum vor să facem sensul unic, la coborâre sau urcare, pe strada Mărginașă’. În baza celor constatate pot să vă spun că pentru sens unic pe strada Mărginașă, tronsonul cuprins între Hașdeu și Prunilor, respectiv strada Prunilor am avut până acum 9 sesizări, din care 5 solicită un sens unic la urcare, 1 sens unic la coborâre, restul spun totuși că trebuie să facem ceva, ori într-o parte, ori alta. Ieri am avut o discuție. Se conturează soluția ca de duminică să avem sens unic de circulație pe strada Prunilor și pe strada Mărginașă, pe tronsonul cuprins între strada Hașdeu și strada Prunilor. Pe acest tronson vom avea sens unic la urcare. Pentru cei care coboară din Zorilor, coborârea se va realiza spre strada Remetea care este sens unic la coborâre. Aici discut cu colegii cu privire la prioritatea cu strada Hașdeu. Clujenii să se aștepte ca de duminică, dar în special de luni dimineața, să existe sens unic pe strada Mărginașă, tronsonul cuprins între strada Hașdeu și Prunilor, sens unic la urcare”, a declarat Boc, într-o emisiune de la Napoca Live.