Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a vorbit despre anularea licitațiilor pentru executarea lucrărilor la 2 tronsoane din Centura Metropolitană.
''Au fost foarte multe firme care s-au înscris ca intenție de participare. Marea surpriză a fost ca vineri să nu avem nicio ofertă depusă. A fost o situație unică pentru noi, nu unică în România însă. Mai sunt încă foarte multe proiecte de infrastructură din România în aceeaşi situaţie. Complexitatea lucrărilor, lipsa de timp, valoarea pot fi explicații. Toţi aceşti factori ne aduc într-un moment în care avem banii, avem proiectul apreciat de experți, dar nu avem firme.
Vreau să va liniștesc, să va spun că proiectul nu este în pericol de a nu se realiza. Orizontul este Programul Operational Transport 2021-2027, cu potenţial de prelungire. Nimeni nu a contestat valoarea proiectului, o surpriză uriaşă pentru noi. Complexitate da, e mai complex proiectul decât metroul.
Aștept concluzia specialiștilor. Vă voi ține la curent cu ce vor spune specialiștii. Vă promit că va fi prioritatea zero a orașului, a declarat Boc, în cadrul şedinţei de Consiliu Local de luni, 15 mai.
Licitațiile pentru tronsoanele 2 și 3 ale Centurii mMetropolitane au fost anulate vineri, 12 mai 2023, potrivit SEAP. Chiar dacă mai multe firme și-au arătat interesul pentru Centura Metropolitană a Clujului, pe tronsoanele 2 și 3 fiind înscrise 29 de firme, nu au fost depuse oferte până la termenul limită.