Compania de Apă Someș S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a recepționat lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Gherla și alte 10 localități învecinate: Hășdate, Silivaș, Sânmărtin, Târgușor, Măhal, Diviciorii Mari, Țaga, Năsal, Buza și Feldioara.
Etapa recepției la finalizarea lucrărilor certifică faptul că rețelele de apă și canalizare au fost realizate în conformitate cu documentația tehnică de execuție și sunt de deplin funcționale, putând fi utilizate de cetățeni în condiții de siguranță.
Conform procesului verbal de recepție, au fost construiți și reabilitați peste 70 km de aducțiuni și rețele noi de apă, cu 5 stații de pompare și 4 gospodării de apă. În total, au fost realizate 1.415 branșamente până la limita de proprietate. În ceea ce privește rețeaua de canalizare, au fost extinse și reabilitate rețele în lungime de 1,5 km, cu 36 de racorduri la consumatori.
Valoarea totală a investiției este de 60.966.813 lei, banii fiind asigurați din fondurile europene alocate prin POIM 2014-2020, în cadrul proiectului major de investiții care vizează dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj.