Consiliul Județean Cluj a finalizat, în cadrul lucrărilor de intervenție imediată, asfaltarea drumului județean 161G care străbate localitățile Pălatca și Vaida Cămăraș.
Lucrările de remediere au vizat mai multe tronsoane situate pe drumul județean 161G Sucutard – Chiriş – Petea – Pălatca – Vaida Cămăraş – DN 16, de la km 0+000 la km 18+406.
“Suntem foarte aproape de îndeplinirea obiectivului principal al acestor lucrări, respectiv acela de a asigura pe acest drum judeţean condiţii de circulaţie normale. În ceea ce priveşte continuarea operaţiunilor complexe, de reabilitare şi modernizare, noua licitaţie pentru execuţia lucrărilor se află în plină desfăşurare”, a declarat Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.
Pe sectoarele de drum recent asfaltate urmează să fie executate lucrări de realizare a acostamentelor și de decolmatare a șanțurilor și a podețelor.
În perioada imediat următoare va fi demarată asfaltarea și pe raza localității Sucutard. În această fază a investiției antreprenorul lucrărilor execută așternerea stratului de piatră cu cilindrare precum și alte lucrări pregătitoare în vederea asfaltării.