Vineri, 19 mai 2023, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru realizarea unei noi grădinițe la Cluj-Napoca, parte din Hub-ul Educațional Borhanci.
Valoarea contractului depășește 3,5 milioane euro (18.159.792,24 TVA inclus), anunţă Primarul Clujului, Emil Boc.
Proiectul HUB-ului din cartier include liceu, școală gimnazială, grădiniță, creșă, bazin de înot, săli de sport, zone verzi, de agrement, sport în aer liber și alte funcțiuni.
În acest cadru este cuprinsă o clădire în formă de hexagon cu regim de înălțime P+E care va îndeplini toate nevoile operative specifice unei grădinițe, având inclusiv bucătărie, spălătorie și călcătorie. De asemenea, amenajarea include o curte interioară în mijlocul „hexagonului” cu zone de joacă pentru copii și spații verzi.
Date suplimentare Grădiniță - HUB Educațional Borhanci:
- Suprafață de 1750 mp (2498 mp arie utilă)
- 8 grupe a câte 20 copii
- 8 săli de dormit
- 2 săli multifuncționale
- 13 grupuri sanitare
- 2 vestiare
- 11 spații de depozitare
- 3 spații tehnice
- 3 birouri
Durata contractului pentru construcția noii grădinițe în cartierul Borhanci este de 556 zile de la data emiterii ordinului de începere, anunţă Boc.
Câștigătorul licitației este Asocierea SC Axial Construct Invest SRL - SC Pro Design Engineering & Construction SRL - SC MRD Instal SRL.