A fost inaugurat noul terminal al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj

 

Un nou terminal a fost inaugurat astăzi la Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca. Investiția de 366 de milioane de lei – bani europeni și fonduri guvernamentale – aduce 3 noi fluxuri de securitate de ultimă generație și extinderea platformei pentru staționarea avioanelor cu aproape 9.000 de metri pătrați. Capacitatea de procesare a aeroportului va crește la 4,5 milioane de pasageri pe an și va crea noi locuri de muncă. Premierul Marcel Ciolacu spune că prin această investiție Clujul devine un hub de transport regional.

„Zona va atrage un flux mai mare de turiști și călători de afaceri. Prin sporirea capacității de procesare a pasagerilor mai multe companii aeriene vor fi încurajate să adauge destinații și zboruri directe. Acest lucru va face Clujul mult mai accesibil pentru întreaga lume, iar creșterea numărului de vizitatori va avea un efect de domino asupra sectorului hotelier, restaurantelor și comerțului local. Va genera locuri de muncă și va stimula consumul, a declarat premierul Marcel Ciolacu, aflat miercuri, 5 iunie, la evenimentul de inaugurare de la Cluj.

Noul terminal va permite reducerea timpilor de procesare a călătorilor în orașe de vârf, confort sporit pentru călători și atragerea de noi companii aeriene pe aeroportul „Avram Iancu”.

„O nouă poveste de succes pentru infrastructura aeroportuară din România. După inaugurarea terminalului plecări de la Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara adăugăm pe lista aeroporturilor cu standarde Schengen și Aeroportul Avram Iancu din Cluj. Extinderea acestui terminal de pasageri setează, dacă vreți, un nou standard de colaborare între autoritățile centrale și autoritățile locale”, a spus și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este un moment de mare satisfacție și bucurie pentru că reușim să oferim Clujului, dar și întregii țări, un astfel de terminal. În urma angajamentului care are în vedere creșterea permanentă și dezvoltarea acestei porți aeriene, avem acum în față un aeroport care a ajuns, plecând din plutonul aerogărilor din România, la primul loc între cele regionale, după Otopeni atât în ceea ce privește transportul de pasageri cât și cel de mărfuri. Am susținut toate obiectivele de dezvoltare derulate de-a lungul anilor, doar contribuția directă a Consiliului Județean la proiectele de la aeroport ridicându-se, începând cu anul 2008, la peste 400 de milioane de lei, la care se adaugă alți aproximativ 30 de milioane de lei pentru exproprierea terenurilor necesare.” 

Proiectul „Extindere terminal pasageri plecări pe latura de Nord” a fost implementat din fonduri europene, de la bugetul de stat și fonduri proprii, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 - 2020 și a inclus extinderea terminalului plecări cu aproximativ 7.200 mp, realizarea fluxurilor pentru destinațiile Schengen și Non-Schengen, 3 noi fluxuri de securitate, dotate cu echipamente pentru controlul de securitate de ultimă generație și extinderea platformei de staționare aeronave cu aproximativ 9.000 mp. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 346 milioane de lei, aproximativ 412 milioane de lei cu TVA inclus.

Astfel, Aeroportul Internaţional Cluj are 7 porţi de îmbarcare Schengen şi respectiv 4 porţi de îmbarcare Non-Schengen, iar odată cu finalizarea proiectului, capacitatea de procesare a terminalelor din Aeroportul Internațional Cluj crește la 4,5 milioane de pasageri/an.

Prin finalizarea acestui obiectiv, Aeroportul Internaţional Cluj beneficiază de cele mai mari spaţii din zonele Schengen şi Non-Schengen, clasându-se astfel pe primul loc în topul aeroporturilor regionale din România, cu o suprafaţă de aproximativ 12.000 mp.

În noua configurație, pasagerii beneficiază de noi facilități care vor duce la creșterea gradului de confort și vor îmbunătăți condițiile de călătorie pe Aeroportul Internațional Cluj, având în vedere că odată cu extinderea terminalului plecări, au fost create peste 2.700 mp de spaţii comerciale în zonele Schengen şi Non-Schengen.

De asemenea, proiectul modern pentru extinderea Terminalului de Pasageri Plecări a avut în vedere şi Energia verde, prin instalarea unor panouri fotovoltaice de înaltă performanță care au fost amplasate atât pe terasa Terminalului de Plecări, cât și pe terasa Uzinei Electrice existente. Acest sistem de panouri fotovoltaice a fost creat pentru îmbunătățirea eficienței utilizării energiei electrice, care are ca scop protecția mediului prin utilizarea unor surse de energie nepoluante.