România se remarcă prin viteza cu care consumatorii adoptă AI în domeniul sănătăţii
Jandarmii au aplicat, în perioada 29 septembrie - 4 octombrie, 98 de sancţiuni contravenţionale, unor participanţi la adunările publice în zona Arestului Central

CSM a transmis că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independenţa sistemului judiciar şi progresele României în combaterea corupţiei
Preşedintele Nicuşor Dan invită luni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineaţa la sediul DNA Iaşi
Agenţia internaţională de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) publică vineri raportul privind ratingul suveran al României
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a ajuns în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Louis Munteanu este indisponibil pentru partidele pe care naţionala României le mai are de disputat în această fereastră internaţională în Liga Naţiunilor
U-BT Cluj a fost învinsă categoric de Maxima Roma, în primul său meci din Grupa B a EuroCup