Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile
CFR Cluj a câștigat fără emoții împotriva celor de la Farul Constanța, sor 3-1

Peste 4.000 de absolvenţi ai claselor a XII-a susţin, începând de luni, probele orale din cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat
Cluj-Napoca a fost orașul cu cel mai mare scor total obținut din indicatorii obiectivi precum traficul, reperele, calitatea aerului și prețurile imobilelor
Vremea va fi oscilantă, dar în general, mai caldă decât ar trebui să fie în mod normal pentru data din calendar
Mădălina Amăistroaie a obținut o nouă performanță remarcabilă
,Contractul a vizat înființarea de rețele de alimentare cu apă în șase sate
Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate cu liderul Universitatea Cluj, 0-0, vineri seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală
Numărul 119 a fost apelat de nu mai puțin de 5.787 de persoane