Mai mulţi senatori au depus, la Parlament, un proiect prin care propun ca persoanele salariate să primească liber cu ocazia zilei de naştere.
Propunerea legislativă, iniţiată de 19 senatori liberali şi unul social-democrat, completează în acest sens art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.
Ziua de naștere ar putea fi zi liberă de la Stat
"Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat. În cadrul oricărei entităţi - instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi. Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective", arată iniţiatorii proiectului în expunerea de motive, potrivit Agerpres.
Ei au arătat că angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.