Zece copii cu diagnostic Covid-19 sunt internaţi acum în Spitalul de Copii Cluj.
„Zece pacienți sunt îngrijiți în secție, iar unul necesită suport respirator. Starea lor este stabilă”, a declarat pentru ȘtiriMed, dr. Daniela Dreghiciu, medic primar Pediatrie și purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Cluj.
Niciunul dintre copiii internați, cu vârsta mai mare de 12 ani, nu este vaccinat. Medicii îi îndeamnă pe părinți să fie responsabili și să se protejeze de boală cu ajutorul vaccinului.
„Le recomand părinților să înțeleagă că singurele indicații și recomandări valide vin din partea cadrelor medicale. Și le mai spun că doar prin vaccinare se pot proteja de Coronavirus. Le recomand să își vaccineze copiii, iar dacă aceștia sunt prea mici, să se vaccineze părinții, iar copilul va fi la rândul său protejat”, a mai spus dr. Daniela Dreghiciu.
În spitalele din întreaga țară sunt internați 451 de copii diagnosticați cu COVID-19, în secții și alți 35 sunt internați la ATI.