În urmă cu 10 ani în luna noiembrie s-a inaugurat Cluj Arena.
În cadrul emisiunii din domeniul imobiliar moderată de jurnalistul Media9, Ionel Lespuc, Real Estate Agenda de la NapocaFM a fost invitat arhitectul care a proiectat Cluj Arena, Şerban Ţigănaş.
“A fost un proiect provocator. Povestea stadionului de la Cluj Arena a început în urmă cu 100 de ani. Este al treilea stadion care a crescut pe locul respectiv. Exact după 50 de ani de la momentul din 1911 când s-a inaugurat Cluj Arena s-a făcut al doilea stadion, cel care a primit numele Ion Moina. S-a încercat modernizarea stadionului respectiv, chiar s-au făcut lucrări de consolidare a structurii, însă lucrurile au devenit problematice și atunci s-a luat o decizie politică foarte interesantă de a se renunţa la acel stadion.
Când am realizat Cluj Arena a trebuit să fim foarte creativi, a trebuit să ne găsim toți colaboratorii, să stăm în buget, să livrăm la timp. Cluj Arena a fost o mare încercare, a fost ca o competiție sportivă. Un an după finalizarea proiectului am trecut în fiecare zi pe lângă stadion. Nu ne venea să credem”, a spus Şerban Ţigănaş.
Arhitectul Şerban Ţigănaş a precizat faptul că, stadionul din Cluj a fost cel mai premiat.
“Trei din cele cinci stadioane pe care le-am făcut au luat premii naționale și internaţionale. Cluj Arena a fost cel mai premiat stadion”, a declarat arhitectul.