Vremea va intra într-un proces de răcire începând de marţi şi vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, potrivit unei informări publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Astfel, în intervalul 18 noiembrie, ora 10:00 - 19 noiembrie, ora 14:00, va ploua în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde se vor acumula cantităţi de apă de 20...30 l/mp. În Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de marţi spre miercuri (18/19 noiembrie) va ninge şi local se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 2...6 cm şi izolat de 10...12 cm.
La munte treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, în special pe creste unde va depăşi 15 cm.
Local şi temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei în estul, sud-estul şi centrul teritoriului, iar noaptea în regiunile sudice, cu rafale în general de 40...60 km/h.
Miercuri, temperaturile maxime se vor situa între 4 şi 11 grade.


