Vlad Voiculescu: Telemedicina şi tot ce înseamnă digitalizarea în sănătate joacă un rol esenţial

Ministrul Vlad Voiculescu a precizat că, telemedicina va avea un rol foarte important, alături de digitalizare.

"Extrem de important (rolul telemedicinei), aş spune. Cred că lucrurile trebuiau să înceapă şi să înceapă destul de serios acum ceva vreme. Dacă vorbim de telemedicină cred că, în perioada aceasta de un an de zile, am fost nevoiţi să facem câţiva paşi înainte. Este bine că i-am făcut şi trebuie să accelerăm tot ce ţine de digitalizare, aş spune că este mai mult decât bine-venit. Personal, cred că este singura revoluţie pe care o putem face în domeniul serviciilor sanitare. Singura revoluţie reală care se poate face nu numai la noi, peste tot în lume", a spus ministrul, într-o conferinţă de presă, conform AgerPres.

Ministrul a spus că în opinia sa, digitalizarea şi prevenţia sunt elementele care vor duce la un sistem de sănătate sustenabil.

"Digitalizarea şi prevenţia sunt ingredientele pe care le avem la îndemână pentru un sistem de sănătate sustenabil, care să răspundă nevoilor noastre în creştere şi limitărilor bugetare inerente. Aici nu mai este vorba numai de România. (...) Telemedicina şi tot ce înseamnă digitalizarea în sănătate joacă un rol esenţial şi, când zic sănătate, zic inclusiv sănătate mintală", a precizat ministrul.