Vlad Negru: Clujul trebuie să rămână un oraş atractiv pentru investiții

În cadrul emisiunii din domeniul imobiliar moderată de jurnalistul Media9, Ionel Lespuc, Real Estate Agenda de la NapocaFM, arhitectul Vlad Negru a menţionat faptul că, dezvoltarea Clujului din punct de vedere urbanistic trebuie să continue.

„Construcția de locuințe nu e artificială. Există un dezechilibru între ofertă și cerere exprimat prin preț. Pentru că se construiește prea puțin, prețurile cresc tot mai mult. Clujul trebuie să rămână un oraş atractiv pentru investiții”, a declarat Vlad Negru.

De asemenea, Vlad Negru a vorbit despre cum se compun bugetele.

“Am solicitat o sinteză a bugetului național din 2015 până astăzi. Sursele fiscale reprezintă 80% din componenţa bugetului. Practic noi trăim din profitabilitatea activităților economice. Am consultat și cel mai recent buget al municipiului Cluj-Napoca, iar sursele fiscale ajung la aproape 70%  şi sursele nefiscale ajung la un fabulos 3%. Banii aceștia asigură salarii pentru medici și profesori, bani pentru transport public, pentru viața de zi cu zi”, a menţionat Vlad Negru la NapocaFM.