Valeriu Gheorghiţă: În România imunitatea de grup este între 30% şi 45%

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă a menţionat faptul că, imunitatea de grup din România este între 30% şi 45%.

„Avem peste 55% persoane în vârstă de peste 50 de ani vaccinate în România cu cel puţin o doză. Se suprapune cu procentul persoanelor vulnerabile, al persoanelor care de la această vârstă în sus au şi boli cronice în procente destul de ridicate. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm conceptul acesta de imunitate colectivă care se obţine ideal şi în mod rapid, sigur, eficient prin vaccinare, dar se adaugă şi imunitatea obţinută prin boala naturală.

În momentul de faţă, avem peste un milion de persoane care sunt raportate cu infecţie SARS-CoV-2 şi care sunt vindecate. Probabil că sunt de cel puţin două ori până la cinci ori mai multe cazuri în mod real care au trecut prin această infecţie şi care fie nu au fost diagnosticate, fie nu au fost raportate, fie au făcut infecţie asimptomatică, aşa încât în funcţie de acest scenariu, de la două până la de cinci ori mai multe cazuri, probabil că imunitatea de grup în momentul de faţă în România este începând de la 30% până la 45%. Acest lucru explică evoluţia favorabilă din punct de vedere epidemiologic”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

De asemenea, Valeriu Gheorghiţă a mai declarat că dacă oamenii nu se mai vaccinează ar putea urma un val patru.

„Trebuie să înţelegem că virusul este în continuare circulant şi dacă nu consolidăm acest răspuns favorabil prin vaccinare riscăm într-adevăr o recrudescenţă a cazurilor şi un val patru care s-ar putea să fie destul de important. Şi vedem ce s-a întâmplat cu valul trei, am ajuns la capacitatea maximă în secţiile de terapie intensivă, este păcat pentru că în momentul de faţă Covid-19 este o boală prevenibilă prin vaccinare. În momentul în care ai cel puţin un vaccin, avem patru, este păcat să nu beneficiem de vaccinare tocmai pentru a evita alte decese, alte drame, restricţii”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.