Utilizatorii de telefonie, ţinta tentativelor de fraudă prin apeluri de la numere internaţionale

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor serviciului de telefonie mobilă asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de la numere internaţionale pe care nu le cunosc, care pot reprezenta posibile tentative de fraudă realizate de persoane necunoscute ce încearcă să obţină câştiguri ilegale.

„Apelând înapoi astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxaţi, costurile regăsindu-se ulterior pe factura de servicii de telefonie (...) Persoanele care au intenţia de a înşela utilizatorii dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automată a unor numere selectate aleatoriu, cu intenţia ca cel apelat să sune înapoi. Victima sună de obicei la un număr de telefon cu suprataxă, iar scopul celor apelaţi este să menţină apelul activ un timp cât mai îndelungat şi să obţină, astfel, câştiguri ilicite. Tarifele aplicate acestor apeluri, către numere din ţări precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc este ridicat, iar costurile se regăsesc, ulterior, pe factura persoanei care apelează”, susţine autoritatea de reglementare, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, persoanele care întâmpină o astfel de situaţie sunt îndrumaţi să nu sune înapoi la numerele pe care nu le cunosc, cu atât mai puţin dacă acestea sunt numere internaţionale provenind din ţări cu care nu au nicio legătură. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal dacă acestea sunt solicitate prin aceste apeluri.