Totodată, valoarea contractului este de 272.266 lei, fonduri europene, iar data limită de depunere a ofertelor este 24 februarie 2021.
De asemenea, se va realiza o clădire (D+P+3E) specifică unui centru de transfer tehnologic, cu spații administrative, laboratoare, sali de demonstrație, săli de extracție și prototipare, săli de conferințe și alte spații adiacente (ex. depozitare). Principalul obiectiv al proiectului este oferirea de facilități și servicii informaționale și tehnologice către întreprinderile din sectorul suplimentelor alimentare (extracte din plante, probiotice incapsulate, jeleuri fortifiate) prin asigurarea unui spațiu corespunzător pentru un centru de transfer tehnologic care să asigure o relație cât mai directă și rapidă între mediul economic și cel universitar de cercetare.
Astfel, valoarea totală a proiectului este de 23.861.385,62 lei, reprezentând valoarea totală eligibilă (23.395.388,03 lei) + valoarea neeligibilă inclusiv TVA (465.997,59 lei). Imobilul va avea un regim de înălţime D+P+3E cu acces auto şi pietonal de pe Calea Floreşti, nr. 64. În interiorul parcelei vor fi amenajare 16 locuri de parcare. Documentaţia a fost realizată de STIL PROIECT SRL, iar pe parcela de 6646 mp, există trei corpuri de clădire - C1,C2,C3, primul urmând a fi desfiinţat şi în locul acestuia ridicată noua investiţie.