Unitățile de învățământ special aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj au efectuat o serie de activităţi şi lucrări premergătoare începerii noului an şcolar, în vederea derulării procesului instructiv-educativ în cele mai bune condiții.
La nivelul Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere au fost realizate lucrări de igienizare, dezinsecție și deratizare, reparații la acoperiș și la tâmplăria PVC, înlocuirea ușilor de interior la cabinetul medical. Totodată, au fost montate tavan casetat și protecție la pereți în sălile de clasă.
În cadrul Liceului Special pentru Deficienţi de Auz au fost întreprinse operațiuni de renovare şi igienizare a sălilor de clasă/grupă, a grupurilor sanitare şi a holurilor. De asemenea, au fost desfășurate estetizarea pardoselii din sala de mese și holuri și a curţii interioare, refacerea parțială a fațadei clădirii grădiniței, igienizarea clădirii internat-cantină a liceului, recondiționarea centralei termice a școlii.
“În anul 2021 Consiliul Județean Cluj a dat în folosință noul internat al liceului, construit din bugetul propriu”, transmite CJ Cluj.
Pentru îndeplinirea condițiilor educaționale optime, la nivelul Grădiniţei Speciale au fost executate lucrări de reparații și igienizări, curățenie generală, deratizare, dezinsecție, dezinfecție, montarea și plasarea la intrarea în incintă și în fiecare spațiu din clădire a unor dispensere cu soluție dezinfectantă pentru mâini etc. De altfel, au fost întreprinse operațiuni de întreținere a sistemului de alarmă și securitate, de întreținere și verificare a instalațiilor electrice și a obiectelor sanitare, de întreținere și modernizare a curții interioare și a gardului de împrejmuire.
Liceul Tehnologic Special Dej este pregătit, la rândul său, să își primească cursanții, fiind desfășurate activități specifice începerii unui nou an școlar.
Tot în scopul derulării în bune condiții a activităților instructiv-educative, la Şcoala Gimnazială Specială Transilvania Baciu au fost realizate lucrări de igienizare a spațiilor unde se desfășoară activități cu elevii, a tuturor cabinetelor, băilor, holurilor. A fost curățată curtea școlii, a fost tuns gardul viu, a fost efectuată deinsecția și dezinfecția spațiilor. Mai mult, au fost realizate reparații în sălile de clasă, iar printr-un proiect E.ON România sunt înlocuite corpurile de iluminat cu unele ecologice.
La Şcoala Gimnazială Specială pentru Deficienţi de Auz Kozmutza Flora au fost realizate lucrări de igienizări, dat fiind faptul că și la nivelul acestei școli forul administrativ județean a finalizat recent o investiție privind reabilitarea structurală și reamenajarea arhitecturală pentru clădirea de ateliere a școlii.
La Şcoala Profesională Specială Samus elevii sunt așteptați într-un sediu recent eficientizat energetic de către Consiliul Județean Cluj printr-un proiect cu finanțare europeană. Acesta a vizat eficientizarea energetică a școlii, atelierului și sălii de sport cu bază de recuperare.
Cursanţii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Miron Ionescu beneficiază și ei de o școală modernizată recent de forul administrativ județean, tot prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană, fiind oferite condiții de învățare și dezvoltare la standarde europene.
Elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj-Napoca vor începe anul școlar într-o locație temporară, întrucât Consiliul Județean construiește pentru această instituție cel mai modern sediu al unei școli speciale din țară, cu dotări unice la nivel național, proiectul aflându-se într-un stadiu extrem de aproape de finalizare.
La Şcoala Gimnazială Specială Huedin au fost executate lucrări de reparații generale și de renovare. S-au efectuat igienizări și zugrăveli interioare în 11 săli de clasă, în sala de sport, sala profesorală și pe holuri. S-au reparat acoperișurile, a fost renovat grupul sanitar și au fost amenajate noi grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități. De asemenea, au fost realizate lucrări de dezinsecție și deratizare în toate spațiile unității de învățământ. În același timp, a fost instalat sistemul de supraveghere video și au fost achiziționate lemne de foc pentru încălzirea spațiilor.
Nu în ultimul rând, la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională au avut loc acțiuni de pregătire a elevilor și părinților, atât individual, cât și de grup.
“Reamintim faptul că toate instituțiile educaționale din subordinea Consiliului Județean Cluj vor fi dotate, prin intermediul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu echipamente IT de ultimă generație, mobilier și materiale didactice”, trasmite CJ Cluj.