În România, un singur pat de terapie intensivă mai este disponibil, în judeţul Timiş.
Aceasta, în condițiile în care azi sunt internați la terapie intensivă 1.561 de pacienți, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.
La nivel naţional există 1.502 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 131 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.
"Atât la nivel naţional, cât şi în municipiul Bucureşti nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale, care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2", a transmis Grupul de Comunicare Strategică (GCS), potrivit Digi 24.
Conform sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.