A fost anunţat un nou val de caniculă care va cuprinde aproape toată țara. Sunt aşteptate temperaturi de 40 de grade la umbră şi nopţi tropicale greu de suportat.
„Chiar de la începutul acestei săptămâni vorbim de o vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării și dacă mâine (luni - n.r.) considerăm că vremea va fi caniculară în Banat, Crișana, Oltenia, în vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei - acolo unde și disconfortul termic va fi accentuat, pentru că este posibil ca indicele temperatură-umezeală să atingă și să depășească pragul critic de 80 de unități. De marți valul de căldură se va intensifica în partea de vest, sud, local în restul teritoriului, iar la mijlocul săptămânii să vorbim deja de val de căldură persistent, nu în ultimul rând, temperaturile resimțite să fie semnificative”, a declarat duminică la Digi24 directorul ANM, Elena Mateescu.
Luni se vor înregistra deja în partea de vest și sud-vest a țării valori de temperatură de 35-36 de grade, dar începând de marți, de la o zi la alta, valorile vor fi în creștere: 37-38 de grade, posibil 39, chiar 40 de grade în Lunca Dunării miercuri, joi, vineri și sâmbătă. Inclusiv prima zi din luna luna august păstrează această caracteristică, cu 37-38 de grade în partea de vest, sud-vest și sud a țării, a precizat Elena Mateescu.
De asemenea nopţile vor fi greu de suportat. Temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade, așa încât acest nou val de căldură persistent va fi deosebit de accentuat.
„Cert este că este posibil ca săptămâna care urmează să fie cea mai caldă săptămână de până în prezent în această vară”, spune Elena Mateescu.
În zona montană, vremea va fi perfectă pentru drumeții. Este posibil să mai fie averse, local, în zona montană înaltă sau în zona submontană, dar ele nu vor pune probleme.