Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, în acest an academic, 150 ani de învățământ medical universitar la Cluj. În cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2022, joi, 8 decembrie, a avut loc Gala Premiilor Universității, în cadrul căreia au fost premiate performanţele şi realizările deosebite din ultimul an ale cadrelor didactice și cercetătorilor.
Evenimentul a debutat cu mesajul rectorului, în cadrul căruia, prof. dr. Anca Dana Buzoianu a prezentat cele mai importate rezultate și succese ale universității din anul 2022. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca se remarcă și în acest an în topul celor mai bune universități din țară, atât în cadrul ranking-urilor internaționale, cât și în metaranking-ul universitar național, realizat de Ministerul Educației, unde se situează pe locul 4.
Activitatea didactică s-a desfășurat cu prezența fizică a studenților, punând accent pe pregătirea practică a acestora, pentru a recupera ceea ce s-a pierdut în pandemie și pentru a forma specialiști buni, aceasta fiind cea mai importantă parte a misiunii academice. ”În anii care urmează, datorită construirii noilor unități sanitare proiectate: Spitalul Regional de Urgență, Spitalul Pediatric monobloc, Centrul de neurochirurgie și Centrul de transplant, avem datoria și responsabilitatea să formăm specialiștii care vor lucra în aceste spitale, pregătiți la standardele internaționale pe care trebuie să le aibă profesioniștii din sănătate astăzi. Este motivul pentru care am crescut cu 50% cifra de școlarizare la programul de studiu Asistență Medicală Generală și cu 15% la programul Medicină”, transmite rectorul universității, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.
În decursul anului 2022, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a gestionat un număr de 125 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 27 milioane EURO. Dintre acestea, 46 de proiecte au fost câștigate în decursul acestui an, cu o valoare totală de 5,7 milioane EURO. S-au publicat 945 de articole în reviste ISI, cu un factor de impact total de 4.360.
Adaptarea și modernizarea infrastructurii didactice și a organizării administrative au devenit obiective importante în strategia de dezvoltare a universității. Lucrările de investiții executate pe parcursul anului 2022, pentru îmbunătățirea condițiilor din clădirile aflate în patrimoniul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, au fost realizate cu scopul de a crește nivelul serviciilor educaționale oferite de universitate, precum și calitatea vieții studenților pe toată perioada studiilor.
Premiile Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
În cadrul ceremoniei de acordare a premiilor universității, anul acesta au fost acordate, în premieră, premiile pentru Performanță medicală, medicilor care s-au evidențiat prin activități inovative și contribuții substanțiale la sănătatea pacienților. Astfel, pentru domeniul chirurgical, au fost premiați: conf. dr. Florin Elec, din partea Institutulului Clinic de Urologie și Transplant Renal, care s-a remarcat prin tehnica chirurgicală de autotransplant renal cu recoltarea în manieră minim-invazivă, laparoscopică a rinichiului, respectiv chirurgia oncologica ex-vivo cu autotransplantarea rinichiului, ambele realizate în premieră în țara noastră și conf. dr. Cristina Petrișor, din partea Spitalului Clinic Județean de Urgență, pentru evoluția Secției ATI I din cadrul spitalului de la începutul pandemiei COVID-19, inclusiv procedurile complexe derulate (ventilația mecanică, epurarea continuă extra-renală, oxigenarea extra-corporeală, plasmafereze), precum și contribuția la programul de certificare în etica cercetării biomedicale.
În domeniul medical, a fost premiat șef lucr. dr. Horia Roșianu, din partea Institutului Inimii, secția Cardiologie intervențională, pentru implantarea primelor stimulatoare cardiace fără sondă din Romania, a primelor defibrilatoare subcutanate din Transilvania, respectiv procedura de implanatare minim invazivă a stenturilor vaselor mari.
În domeniul laborator/paraclinic, premiul a fost acordat conf. dr. Manuela Lenghel, din partea Spitalului Clinic Județean de Urgență, secția Imagistică, pentru dezvoltarea tehnicii RMN de administrare a substanței de contrast în dinamică în analiza multiparametrică pentru formațiuni tumorale (oferă date despre perfuzia si vascularizația țesuturilor tumorale, cu o evaluare cantitativă a vascularizației si permeabilității tumorale; crește acuratețea diagnostică și optimizează prognosticul si managementul pacientului, mai ales în cazul celor oncologici).
Facultatea de Medicină, reprezentată de decanul facultății, prof. dr. Șoimița Mihaela Suciu, a acordat distincții după cum urmează:
Premiul „Victor Papilian” - Discipline fundamentale: Conf. dr. Daniel Corneliu Leucuța - Disciplina Informatică și Biostatistică Medicală
Premiul „Octavian Fodor” - Discipline medicale: Prof. dr. Simona Rednic - Disciplina Reumatologie
Premiul „ Ion Chiricuţă” - Discipline chirurgicale: Conf. dr. Florin Graur - Disciplina Chirurgie III
Premiul pentru excelenţă didactică: Pentru elaborarea Culegerii de Teste pentru pregătirea examenului de rezidențiat – domeniul medicină: prof. dr. Olga Hilda Orășean, prof. dr. Petru Adrian Mircea, prof. dr. Daniela Fodor
Premiul de excelență în cercetarea științifică: Șef. lucr. dr. Ștefan Lucian Popa – Disciplina Medicală II
Facultatea de Farmacie a decernat patru premii, prin doamna prof. dr. Geanina Crișan, decanul facultății și domnul prorector prof. dr. Radu Oprean:
Premiul „Teodor Goina”: Prof. dr. Mihai Lucaciu, disciplina Fizică farmaceutică-biofizică și Prof. dr. Valentin Zaharia, disciplina Chimie organică
Premiul pentru excelenţă didactică: Prof. dr. Cristina Mogoșan – disciplina Farmacologie, Fiziologie, Fiziopatologie
Premiul de excelență în activitatea științifică: Șef lucr. dr. Mihaela Tertiș – disciplina Chimie Analitică și Analiză Instrumentală
Facultatea de Medicină Dentară a oferit anul acesta patru distincţii, care au fost înmânate de către decanul facultăţii, domnul conf. dr. Cristian Dinu și doamna prorector prof. dr. Mihaela Băciuț:
Premiul „Gheorghe Bilaşcu”: Prof. dr. Mîndra Eugenia Badea – disciplina Prevenție în Medicina Dentară
Premiul „Iulia Chira” pentru excelență în activitatea didactică: Prof. dr. Smaranda Buduru și colectivul disciplinei de Protetică Dentară
Premiul de excelență în activitatea științifică: Șef lucr. dr. Oana Almășan – disciplina Protetică Dentară
La categoria Premiile Universității, pe lângă premiile pentru Performanță Medicală, au mai fost acordate alte cinci distincții:
Premiul „Manuela Gozariu Le Bars”, pentru primul autor al lucrării cu cele mai multe citări în cei trei ani precedenți anului în care se acordă premiul, conform WoS Clarivate core collection: dr. Cornelia Braicu, Cercetător științific 1, la Centrul de Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională.
Premiul „Ion Baciu” pentru cea mai bună teză de doctorat din anul universitar 2021-2022 a fost acordat dr. Tudor-Ioan Mocan, pentru teza „Diagnostic, prognostic și tratament în carcinomul hepatocelular”, conducător de doctorat prof. dr. Zeno Spârchez.
Premiul pentru administrație a fost acordat Adrianei Roșu, șef serviciu Relații Internaționale, pentru implicarea deosebită în organizarea celor opt ediții ale seminarelor de integrare pentru studenții internaționali din anul I.
Premiul pentru responsabilitatea socială a fost acordat prof. dr. Cristina Iuga, directorul Centrului de Cercetări pentru Medicină Avansată – MedFUTURE, care a reușit creșterea gradului de utilizare a infrastructurii de cercetare cu 300% în doar un an, contribuind astfel la furnizarea de noi produse și servicii de sănătate care aduc beneficii economiei și populației României.
Marele Premiu „Iuliu Haţieganu” i-a fost acordat, de către rectorul universității, domnului prof. dr. Valentin Muntean în semn de recunoaștere a activității științifice,
educaționale și profesionale desfășurate, prin care a contribuit la creșterea vizibilității și a
prestigiului internațional al universității.
În cadrul evenimentului, au fost omagiați, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, doi importanți membri ai comunității academice, care au contribuit la dezvoltarea școlii medicale clujene: prof. dr. Nicolae Miu – medic pediatru și fost prodecan al Facultăţii de Medicină, prorector didactic al universității, apoi, între 2000-2008, decanul Facultății de Medicină, respectiv prof. dr. Marius Traian Bojiță, fost decan al Facultății de Farmacie, prorector și apoi rector al universității, între anii 2000-2008.
„Este extrem de important ca o universitate să îşi recunoască şi să își răsplătească valorile. Realizărilor colegilor noştri ne onorează şi totodată constituie brandul universității noastre. Imaginea, performanța, competitivitatea și recunoașterile de înalt nivel ale universității sunt rezultatul implicării şi muncii depuse de fiecare membru al comunității noastre academice. Fiecare dintre noi jucăm un rol important în evoluția școlii medicale clujene și nu există limite pentru următorul secol al acesteia, dacă îi inspirăm, la rândul nostru, pe alții să facă la fel”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Zilele UMF „Iuliu Haţieganu”, un eveniment cu tradiție, se desfășoară la fiecare final de an. Timp de o săptămână, se organizează o serie amplă de evenimente științifice, educaționale, sociale și artistice, la care este invitată să participe întreaga comunitate academică. În 2022, Zilele UMF „Iuliu Haţieganu” au avut loc între 5 și 9 decembrie.