UBB Cluj este prima clasată între universitățile din România în topul Times Higher Education.

UBB Cluj este prima clasată între universitățile din România în topul Times Higher Education. 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă cele mai multe și mai bune poziții în ranking între universitățile românești incluse în clasament.  

„Mă bucur să văd că din 11 domenii academice, UBB intră în rankingurile internaționale în 9 domenii, din care în 8 pe prima poziție în țară, iar în 5 dintre acestea se află singură pe poziția 1 în țară, fără a partaja locul cu altă universitate. UBB rămâne astfel cea mai complexă universitate a țării, cu cea mai bună vizibilitate și cel mai mare impact în clasamentul THE pe domenii academice. Faptul că ocupăm prima poziție în țară în domeniul inginerie și tehnologie și 401-500 la nivel mondial arată că angajamentul UBB în această direcție, început programatic din 2016, începe să aibă recunoaștere internațională. Deși nu suntem o instituție medicală, sper ca în viitor UBB să fie prezentă și în domeniul Clinic/Preclinic/Sănătate, prin noua școală academică de sănătate creată în acest an (School of Health). De asemenea, sper ca dreptul clujean să fie primul program de drept din România care accesează în viitor acest ranking de referință. Dincolo de prestigiu și de rolul informativ pentru (viitorii) studenți, rankingurile sunt importante pentru noi deoarece ne ajută să ne facem un diagnostic obiectiv și să gândim apoi, în baza lui, politici academice bazate pe dovezi, în beneficiul comunității academice și a competitivității orașului, Transilvaniei și țării”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Acest clasament britanic THE este unul dintre cele mai compresive și prestigioase clasamente internaționale de clasificare a universităților, luând în analiză criterii complexe legate de predare, cercetare, relația cu mediul socio-economic și internaționalizare.