Trei zile până la marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula, de Sfânta Maria

 

Cel mai mare pelerinaj din Transilvania  cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului are loc în fiecare an la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj. Credincioșii din toată țara obișnuiesc să pornească pe jos spre Nicula din localitățile lor natale chiar și cu o săptămână de marea sărbătoare. Odată ajunși la manăstire, pelerinii se închina la “Icoana Făcătoare de Minuni”, despre care se spune că a lacrimat timp de 26 de zile în anul 1699.

Preoții organizează cu o zi înaintea Marelui Praznic al Adormirii Maicii Domnului tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, când scot din biserică icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod.

De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului. 

Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 00.00.

În ziua praznicului marii sărbători, joi 15 august, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură. 

În luna iulie, Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 109T (DJ 109C) Nicula – Mănăstirea Nicula. Acestea au drept principal scop asigurarea unor condiții normale de circulație, în deplină siguranță.

Astfel, lucrările de întreținere se vor desfășura pe toată lungimea acestui drum județean de peste 2,5 kilometri. Se voe executa lucrări pregătitoare în vederea realizării de șanțuri pavate din beton. De asemenea, se efectuează operațiuni de întreținere a părții carosabile prin colmatarea rosturilor, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor și de asigurare a esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, precum și de refacere de timpane la podețe.

În ceea ce privește asigurarea siguranței circulației, vor fi executate lucrări de întreținere a parapeților direcționali, de montare de parapete metalici unde situația impune acest lucru și de montare de butoni și plăcuțe reflectorizante pe stâlpi și parapete.