Proiectul de realizare a unor piste de biciclete între Bihor, Alba şi Cluj, cu o lungime de 227 km, a fost aprobat de Consiliul Judeţean Bihor în şedinţa ordinară de săptămâna aceasta.
Traseul cicloturistic numit "VELO Apuseni" începe din Munţii Apuseni şi presupune amenajarea a 227 de kilometri de piste de biciclete, din care 99,3 km vor fi pe teritoriul judeţului Bihor, 35,3 km pe teritoriul judeţului Alba, iar restul de 92,4 km în judeţul Cluj.
Valoarea totală estimată a proiectului din cele trei judeţe este de 92.665.542,75 lei, fără TVA, echivalentul a 18,7 milioane euro. Din această sumă, judeţului Bihor îi revin 40.536.072,23 lei, fără TVA. Proiectul este finanţat prin fonduri europene în proporţie de 100%.
Proiectul va fi finanţat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din Investiţia I.4 "Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel naţional", Componenta 11 - Turism şi Cultură.
Cererea de finanţare depusă iniţial avea în vedere amenajarea unui traseu cicloturistic de 823 km în cele trei judeţe. În urma evaluării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a tuturor proiectelor depuse la nivel naţional, a fost admisă o limită de 227 km de trasee în judeţele Bihor, Alba şi Cluj, reprezentând 27,6% din propunerea iniţială.
"Împreună cu celelalte judeţe, am luat ca punct comun zona Apusenilor, unde se vor intersecta cele trei braţe ale pistelor şi din acel punct mergem cu traseul în judeţ. (...)
Ar urma ca până la începutul lunii martie să stabilim lista cu toate noile valori şi date şi să semnăm contractul de finanţare în cursul lunii martie, ca mai apoi să putem definitiva studiile de fezabilitate şi să putem demara procedurile de licitaţie în fiecare judeţ", a precizat preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.