''The Nun II'', cel mai recent film din franciza ''The Conjuring'', se menţine pe primul loc în box-office-ul nord-american, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.
Lungmetrajul, un sequel al peliculei ''The Nun'' (2018), are acţiunea plasată într-o mănăstire din Franţa anilor 1950, unde o tânără călugăriţă se confruntă cu o forţă demonică. Filmul, avându-i pe afiş pe Taissa Farmiga, Jonas Bloquet şi Storm Reid, a obţinut încasări de 14,7 milioane de dolari.
"A Haunting in Venice", noul "Hercule Poirot" al regizorului şi actorului britanic Kenneth Branagh, se află pe urmele "The Nun II", cu încasări de 14,5 milioane de dolari între vineri şi duminică, în primele zile de la lansare.
După "Murder on the Orient Express" şi "Death on the Nile", Kenneth Branagh revine în rolul celebrului detectiv belgian al Agathei Christie, care, deşi ieşit la pensie, vine să participe la o şedinţă de spiritism la Veneţia, unde... cineva este ucis. Actriţa malaeziană Michelle Yeoh şi americanca Tina Fey fac, de asemenea, parte din distribuţia filmului.
Pe ultima treaptă a podiumului, "The Equalizer 3", cu Denzel Washington în rolul principal, a obţinut încasări de 7,2 milioane de dolari. Acest al treilea episod al seriei urmăreşte aventurile unui fost puşcaş marin şi agent antidrog, care se confruntă de data aceasta cu mafia italiană.
Pe locul al patrulea în box-office, ''My Big Fat Greek Wedding 3'' a obţinut încasări de 4,7 milioane de dolari. Comedia, care povesteşte călătoria unei familii în Grecia, are scenariul şi regia semnate de Nia Vardalos, actriţa care a creat şi primele două filme ale seriei.
Pe cea de-a cincea poziţie, ''Barbie'', în regia Gretei Gerwig, cu Margot Robbie în rolul principal, a obţinut încasări de 3,9 milioane de dolari în cea de-a noua săptămână de proiecţii în America de Nord, potrivit Boxofficemojo.com.
Top 10 din box-office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:
6. "Jawan" (2,4 milioane)
7. "Blue Beetle" (2,4 milioane)
8. "Gran Turismo" (2,3 milioane)
9. "Oppenheimer" (2,1 milioane)
10. "Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem" (2 milioane)