Testarea rapidă în farmacii va fi făcută cât de curând în România

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, medicul Andreea Moldovan a precizat faptul că, testarea rapidă pentru Covid-19 în farmacii ar putea să înceapă într-o săptămână.

Conform Ministerului Sănătăţii, kiturile de testare vor fi livrate gratuit, iar farmaciile își vor putea fixa un cost de testare, despre care ministrul crede că „va fi competitiv și rezonabil”.

„Ordinul este deja în transparență decizională pe site-ul ministerului. Se dorește ca testele să fie accesibile astfel încât persoanele care au cea mai mică suspiciune de infecție COVID, au minime simptome, să poată să-și facă acest test într-un mod simplu, la îndemână, fără să aștepte foarte mult. Tot acest proiect a pornit din colaborarea cu Colegiul Farmaciștilor și cu mai multe asociații de farmacii din țară, în colaborare cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății.

De la început au fost mulți farmaciști care și-au exprimat dorința să testeze. Va fi un ajutor mare și deja suntem întrebați când va începe trainingul pentru farmaciști, cum se va desfășura tot acest proces.

Trainingul merge în paralel (cu dezbaterea publică a ordinului, n.red.), materialele informative sunt în curs de finalizare, avem de la testarea în școli un număr mare de informații disponibile, pe care le utilizăm și pentru farmacii, inclusiv clipuri cu modalitatea de testare și se va face un instructaj online care să vină cu răspunsurile care pot să apară din partea farmaciștilor”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan.