Tarcea, la Napoca Live: 5.900 de garaje au fost desfiinţate la Cluj-Napoca. În acest moment sunt lucrări în Gheorgheni şi Mănăştur

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a declarat că au fost desfiinţate 5.900 de garaje în oraş. El a spus că se lucrează în continuare la amenajarea locurilor de parcare.

“Până la sfârşitul anului, până în iarnă, toate zonele în care au fost demolate garajele vor fi refăcute astfel încât cetăţenii să îşi parcheze maşinile. Avem până în acest moment aproximativ 5.900 de garaje desfiinţate.

Cea mai mare parte dintre ele au fost refăcute. Mai sunt în lucru aproximativ 600 de garaje. Am demolat garaje în toate cartierele Clujului. În acest moment sunt lucrări în zona Gheorgheni şi Mănăştur. În zona Mănăştur încă mai este termen pentru desfiinţarea garajelor”, a transmis Tarcea, la Napoca Live.