Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a anunţat faptul că, studenţii vor învăţa online până la finalul anului universitar, din cauza pandemiei de coronavirus.
„Dragi membri ai comunității FSPAC,
Ne este extrem de dor de voi, de cursurile în săli, de conversațiile din cafeterie, de cafelele din fața FSPAC 1. Și suntem foarte aproape de momentul în care le vom putea face pe toate. Din păcate acel moment nu este suficient de aproape încât să ne permită să facem semestrul II în varianta tradițională. Prioritatea noastră este sănătatea tuturor membrilor comunității, iar situația pandemică de la nivel local, regional și global nu este una care să faciliteze procesul de învățământ față-în-față.
Motiv pentru care semestrul care va începe în februarie 2021 va fi în continuare online. Exclusiv online.
Însă semnele pe care le observăm din perioadele de vaccinare ne obligă la un optimism moderat cu privire la viitorul cursurilor și seminarelor FSPAC. Multă sănătate tuturor și vă ținem la curent cu eventualele schimbări sau noutăți”, a fost mesajul transmis de echipa de comunicare a Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.