Start digitalizării în Florești. Sistem inteligent pentru managementul parcărilor urbane

Primarul din Floreşti, Bogdan Pivariu, a anunţat că a semnat contractul de implementare pentru Digitalizare – Implementare sistem informatic integrat de simplificare a interacțiunii cu cetățenii și fluidizare a activitătilor administrative ale Comunei Florești.

"Scopul acestui proiect este implementarea unui sistem de aplicații informatice performante privind interacțiunea cetățeanului cu instituția primăriei, precum și scopul de a oferi un mediu de lucru profesionist în compartimentele instituției", a anunţat Pivariu.

Proiectul cuprinde următoarele:

  • Soluție pentru semnalare incidente – aplicație mobilă Android și iOS;
  • Smart City P@rking – Sistem inteligent pentru managementul parcărilor urbane, are ca scop gestiunea locurilor de parcare publice și a celor rezidențiale și modalitățile de plată a acestora, prin intermediul unor aplicaţii disponibile atât pentru dispozitive mobile (Android și iOS), cât și ȋn versiune web;
  • Soluția de Servicii electronice care reprezintă o modalitate de îmbunătățire a interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile publice, permițând o alocare mai bună și imediată a resurselor și ajutând la conectarea cetățenilor cu serviciile publice locale și municipalitatea;
  • Soluţia software de gestiune și circulație permite circulaţia, stocarea şi regăsirea documentelor aflate în orice format electronic. Odată introduse documentele într-un sistem de gestiune, acestea pot fi consultate de către personalul intern şi de cetăţeni, atât pe portal (intern/extern sau internet), cât şi prin alte mijloace de comunicare precum infochioşcuri sau call center;
  • Sistemul informatic de gestiune al taxelor și impozitelor reprezintă un pachet de programe adresat compartimentelor de specialitate ale Primăriei implicate în stabilirea, încasarea, urmărirea și controlul impozitelor și taxelor locale. Aplicația software pentru gestionarea veniturilor administrației publice locale, permite definirea flexibilă a diverselor tipuri de materie impozabilă, în funcție de cerințele beneficiarului și de aria de activitate a compartimentului fiscal;
  • Soluția pentru Contracte de închiriere, concesiune și vânzare - este destinată administrării veniturilor primăriilor din contractele de închiriere, concesiune și vânzare și permite definirea flexibilă a diverselor tipuri de contracte, a procedurilor de calcul, a modului de gestionare a creanțelor în funcție de legislația specifică și de cerințele beneficiarului;
  • Aplicația Registru Agricol păstrează informaţii legate de gospodăriile agricole individuale referitoare la: terenuri deţinute pe categorii, modul de utilizare a suprafeţei agricole, suprafaţa arabilă cultivată cu principalele culturi, suprafeţe amenajate pentru irigat, numărul pomilor, efectivele de animale, utilaje şi instalaţii agricole, construcţii gospodăreşti, asigurând o evidenţă unitară cu privire la starea şi dezvoltarea agriculturii şi la buna utilizare a resurselor locale;
  • Soluția ERP Contabil - Sistemul Integrat pentru Contabilitatea Instituțiilor Administrației Publice are scopul rezolvării în mod unitar a problemelor legate de evidența contabilă a unităților administrației publice. Acesta răspunde necesităţilor de prelucrare automată a datelor serviciilor de specialitate implicate în urmărirea stocurilor de materiale, plăţilor şi încasărilor, obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe, realizarea dărilor de seamă contabile solicitate de Ministerul Finanţelor;
  • Aplicația software Personal-Salarizare este proiectată să preia procesele complexe, mari consumatoare de resurse, precum salarizarea, gestionarea fişelor de personal, înregistrarea şi procesarea pontajului, etc. transformându-le în activităţi eficiente şi uşor de gestionat de către utilizator;
  • Aplicația software Investiții - Achiziții este destinată gestionării investițiilor, achizițiilor publice și a contractelor de achiziții. În urma implementarii aplicației ofertate, va fi realizată integrarea cu ERP-ul contabil pentru preluarea în aplicație a informațiilor referitoare la: disponibilului bugetar, a facturilor de la furnizori şi a plăţilor înregistrate pe contracte;
  • Aplicația software Asistență Socială permite gestionarea informaţiilor legate de ajutoare sociale, alocaţii de susţinere pentru familia monoparentală, alocaţii familiale complementare, ajutoare de urgenţă, alocaţii de stat pentru copii, stimulente şi indemnizaţii, ajutoare de încălzire. Totodată, aplicaţia permite gestionarea diverselor documente necesare pentru desfăşurarea activităţilor de asistenţă socială, evidenţei referatelor, dispoziţiilor, anchetelor, diverselor state de plată şi situaţii statistice legate de domeniul asistenţei sociale;
  • Sistemul informatic Evidență Patrimoniu permite evidența bunurilor din domeniul public și a celor din domeniul privat de interes public, precum și a mișcărilor prin care trec acestea, prin informatizarea fluxurilor informaționale din cadrul serviciilor și compartimentelor implicate în gestiunea patrimoniului. Aplicația asigură un grad ridicat de corelare a datelor gestionate în cadrul Direcției Patrimoniu cu datele gestionate în cadrul altor compartimente din cadrul autorității publice;
  • Sistemul informatic Gestionare Contracte permite evidența contractelor prin intermediul cărora sunt valorificate bunurile din domeniul public și cele din domeniul privat de interes pubilic, precum și a actelelor adiționale aferente acestor contracte, prin informatizarea fluxurilor informaționale din cadrul serviciilor și compartimentelor implicate în gestiunea documentelor de valorificare a patrimoniului. Aplicația asigură un grad ridicat de corelare a datelor gestionate în cadrul Direcției Patrimoniu cu datele gestionate în cadrul altor compartimente din cadrul autorității publice;
  • Soluția propusă - Analiză și Raportare Platformă software capabilă să preia din bazele de date ale tuturor aplicațiilor sistemului integrat informații cu privire la activitățile desfășurate, indicatori cantitativi privind anumite tipuri de operațiuni realizate și să permită realizarea unor rapoarte și statistici utilizând datele istorice colectate;
  • Soluția informatică Poliția Locală asigură evidența proceselor verbale de contravenție, evidența fișelor de intervenție, gestionarea datelor conducătorilor auto și cuprinde instrumente de planificare și raportare specifice activității Poliției Locale.

Termenul de implementare al proiectului este de maxim 12 luni de la data semnării contractului de către ambele părți.