Soseşte în România o nouă tranşă de vaccin AstraZeneca

În data de 25 februarie soseşte în România pe care terestră, o nouă tranşă de vaccin AztraZeneca, care constă în 148.800 de doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșa anterioară, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Între 26-28 februarie dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:

  • Centrul Național de Stocare București: 44.900 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Brașov: 17.300 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 20.400 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Constanța: 15.800 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova: 13.400 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Iași: 22.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 15.000 doze.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile de persoane aflate în etapa curentă.