Sondaj: peste jumătate dintre români vor ca minorii să aibă interzis la rețele sociale

 

Un sondaj INSCOP Research arată că mai mult de jumătate dintre români sunt de acord cu stabilirea unei vârste minime legale pentru accesul minorilor la rețele sociale (65,4%). În același timp, 6.7% sunt oarecum de acord, 3.6% oarecum împotrivă, iar 12.2% total împotrivă.

Cei care sunt de acord cu aceste reguli impuse minorilor sunt, în mare parte, votanții USR, persoanele între 30 și 44 de ani, cei cu educație superioară și locuitorii din urbanul mare. De cealaltă baricadă, mai ales persoanele cu educație primară și locuitorii din Capitală sunt împotriva introducerii unei vârste minime legale pentru accesul minorilor la rețelele sociale.

Sondajul arată că, dintre cei care sunt de acord cu stabilirea unei vârste minime legale pentru accesul minorilor pe rețelele sociale, 27.7% consideră că aceasta ar trebui să fie 16 ani. 17.2% indică vârsta de 18 ani, 16.6% vârsta de 14 ani, iar 8.3% vârsta de 15 ani. Cei care au indicat vârsta de 16 ani sunt votanții USR, persoanele între 30 și 44 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din București și angajații din mediul privat. Vârsta de 18 ani a fost indicată de votanții PSD, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educație primară, iar vârsta de 14 ani a fost aleasă de tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară și angajații din sectorul public.

De altfel, aproape jumătate dintre respondenții sondajului (48,6%) consideră că minorii reprezintă grupul cel mai vulnerabil în ceea ce privește utilizarea rețelelor sociale. 26,2% susțin că, de fapt, întreaga populație este vulnerabilă în fața mediului online, 12,1% au spus că persoanele vârstnice sunt, iar 8,1% au susținut că cele vulnerabile sunt persoanele cu studii primare.

Cei care consideră că minorii sunt cei mai vulnerabili în ceea ce privește utilizarea rețelelor sociale sunt, mai ales, votanții PNL și AUR, persoanele sub 30 de ani, cei cu educație superioară și locuitorii din urbanul mare. Votanții PSD și persoanele cu educație primară susțin că suntem cu toții vulnerabili, iar votanții PSD și locuitorii din București cred asta despre vârstnici.

„Sprijinul foarte ridicat pentru introducerea unei vârste minime indică o legitimitate socială solidă pentru intervenția statului, percepută ca necesară în protejarea minorilor în spațiul digital. Diferențele apar nu asupra principiului, ci asupra nivelului de restricție, unde se disting clar orientări mai permisive în rândul grupurilor active și educate și poziții mai restrictive în rândul celor mai vârstnici și cu educație primară. Absența unei majorități clare în jurul unei singure vârste arată că normele sociale sunt încă în formare, iar societatea nu a stabilit un reper comun privind momentul adecvat al accesului.

În același timp, concentrarea percepției de vulnerabilitate asupra minorilor confirmă că această categorie este văzută drept principalul beneficiar al oricărei reglementări. Extinderea vulnerabilității și către întreaga populație sau alte grupuri sugerează o preocupare mai largă față de efectele rețelelor sociale, ceea ce poate susține măsuri de protejare mai ample decât simpla limitare de vârstă”, a declarat șeful INSCOP, Remus Ștefureac.