Pentru a reduce numărul amenzilor aplicate, dar și pentru a crește încasările la buget, autoritățile au stabilit, printr-un Ordin al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) ca cei care dețin roviniete cu o valabilitate de minimum 30 de zile să fie anunțați, prin e-mail, de expirarea ei.
Pentru a primi mesajul, șoferii vor trebui să își lase e-mail-ul atunci când plătesc taxa de drum.
Astfel, conform alineatului de la articolul 5 al Ordinului nr. 365/6 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.463/2018, "la achitarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietei prin intermediul portalurilor web sau al aplicaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. c), în cazul rovinietelor cu valabilitate mai mare sau egală cu 30 de zile, dacă solicitantul optează pentru a fi notificat prin e-mail cu privire la expirarea perioadei de valabilitate, notificarea va fi transmisă la adresa de e-mail furnizată la achitarea tarifului de utilizare".
Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial și se va aplica din data de 27 aprilie a acestui an.
Amenzile ce se pot aplica celor care circulă cu mașina pe drumurile publice fără să aibă o rovinietă valabilă sunt cuprinse între 250 și 4.500 de lei. Amenzile cele mai mici se dau în cazul autoturismelor (250 - 500 de lei), în timp ce amenzile cele mai mari se dau în cazul vehiculelor mari de transport de marfă (3.000 - 4.500 de lei).