Sindicatele, după o nouă rundă de negocieri cu Guvernul: Profesorii continuă greva şi săptămâna viitoare

Președintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a confirmat faptul că angajaţii din învăţământ au respins ultima propunere a Executivului pentru încheierea grevei generale.

Declaraţiile au fost făcute joi, în faţa Palatului Victoria, înainte de o nouă rundă de negocieri.

Hăncescu a confirmat faptul că profesorii sunt dispuşi să continue greva săptămâna viitoare.

„Marţi vor veni oamenii la şcoală şi atunci vor decide... marţi este grevă, alte date eu nu am la această oră, oamenii au semnat pentru grevă generală”, a preciat Simion Hăncescu, potrivit Mediafax.ro.

Sindicaliştii din educaţie au respins, încă de miercuri seara, oferta Guvernului. Ei nu sunt de acord cu eşalonarea majorării salariale şi cer dublarea ofertei Executivului, de la 1.000 de lei la 2.000 de lei.