Primăria Cluj-Napoca anunţă punerea în funcțiune a instalației de semaforizare de la trecerea de pietoni de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 - zona pasarelei peste Someș (loc de joacă din zona restaurantului Sinaia), începând de astăzi, 11 iulie.
Pentru a traversa, pietonii trebuie să acționeze butoanele pietonale prin care se solicită culoarea verde a semaforului.
“Rugăm conducătorii auto și pietonii să circule cu prudență în zona menționată și să respecte noile reglementări de circulație”, transmite Primăria Cluj-Napoca.