Selecția SMART7 la TIFF.22: voci inovatoare din șapte țări europene

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie, anunţă organizatorii TIFF, într-un comunicat de presă. 

Programul itinerant comun este dedicat unor voci regizorale inovatoare, aflate la început de carieră, și include șapte filme produse în fiecare dintre țările arondate rețelei SMART7. O dramă suprarealistă cu accente satirice, proaspăt proiectată la Berlinale, Mammalia (Sebastian Mihăilescu, România/Polonia/Germania, 2023) chestionează concepte importante, precum identitatea și masculinitatea. Inspirat de evenimente adevărate și filmat cu actori neprofesioniști, și Bread and Salt (Damian Kocur, Polonia, 2022) vorbește despre teme esențiale, mai exact despre problema tăioasă a violenţei; filmul a avut premiera la Festivalul de la Veneția 2022. Remember to Blink (Austėja Urbaitė, Lituania, 2022) este o dramă psihologică fină care examinează dragostea, egoismul, anxietatea, loialitatea și gelozia în diferite relații umane.

Potrivit comunicatului, competiția continuă cu un film prezentat la Festivalul de la San Sebastián; Tobacco Barns (Rocío Mesa, Spania, 2022) folosește convențiile unei fantezii pentru a construi o poveste despre copilărie și maturizare în sudul Spaniei. O călătorie nostalgică și delicios de inventivă care ne poartă prin Lisabona inimilor frânte, a crizelor existențiale și a eroilor tragici, Índia (Telmo Churro, Portugalia, 2022) este o veritabilă scrisoare de dragoste către cinema și spațiile sale fizice sau imaginare. Un alt film experimental, Mannvirki (Gústav Geir Bollason, Islanda, 2023) a avut premiera la Festivalul de la Rotterdam și explorează relația om-natură, creând un spațiu impregnat de texturi, peisaje sonore și structuri complexe. Selecția se încheie într-o notă comică: Black Stone (Spiros Jacovides, Grecia, 2022) este un fals documentar, o poveste despre xenofobie ambalată într-o comedie dulce-amară despre absurdul vieții de zi cu zi.

Cele șapte filme au fost selecționate de curatori ai festivalurilor de film care formează rețeaua: Festivalul Internațional de Film New Horizons (Polonia), Festivalul de Film IndieLisboa (Portugalia), Festivalul Internațional de Film de la Salonic (Grecia), Festivalul Internațional de Film Transilvania (Romania), Festivalul Internațional de Film FILMADRID (Spania), Festivalul Internațional de Film din Reykjavik (Islanda) și Festivalul Internațional de Film din Vilnius Kino Pavasaris (Lituania). Filmele vor fi prezentate în toate cele șapte festivaluri, iar câștigătorul va fi ales de un juriu internațional de tineri cu reprezentanți din țările participante (inclusiv din România), în punctul final al călătoriei, Festivalul de la Salonic. Premiul secțiunii competiționale este de 5000 EUR.

SMART7 este susținut de Programul Europa Creativă MEDIA și își propune să devină un canal de promovare al filmelor europene, generând un spațiu de întâlnire între tineri creatori și publicul larg. Pe lângă crearea unui program comun de filme, proiectul include o sumă de alte activități menite să dezvolte schimbul internațional de experiențe și cunoștințe din domeniul festivalier.