România se află pe unul dintre ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte screeningul neonatal, a declarat joi preşedintele Alianţei Naţionale pentru Boli Rare România, Dorica Dan, potrivit Agerpres.
"Practic, România este pe unul din ultimele locuri în Europa în legătură cu screeningul neonatal. Se face screening doar pentru trei boli. Mai avem un proiect pilot pentru screeningul la pacienţii cu amiotrofie spinală - proiect pilot implementat de Spitalul Robănescu din Bucureşti, iar în prezent se derulează proiectul Metabo MS pentru extinderea screeningului neonatal, un proiect pilot coordonat de UMF din Cluj Napoca", a spus Dorica Dan, în cadrul webinarului cu tema "Screening pentru nou născuţi", cel de-al doilea din seria Share Experience 2023.
Conferenţiarul doctor Cristina Iuga de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca a afirmat că este posibilă extinderea screningului în România atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar.
"Acest screening neonatal ar trebui să fie un sistem şi nu un component separat. (...) La momentul acesta în România cele trei boli la care se face screening se realizează prin cele 5 centre regionale (Cluj, Timişoara, Mureş, Iaşi, Bucureşti). (...) După ce există suspiciunea unui diagnostic de boală rară este nevoie de centre de validare genetică, este nevoie de medici specializaţi pentru a trata aceste boli rare. Este nevoie de centre pentru a furniza suport pacienţilor şi familiilor lor. (...) Încercăm să convingem autorităţile şi pe cei interesaţi că extinderea screeningului în România se poate face şi tehnic şi financiar", a spus medicul.
Potrivit acesteia, în prezent se realizează în România screening pentru 3 boli, însă ar putea să se facă pentru 32 de boli.