România ajunge din urmă ţările vecine mai bogate, ajutată de fondurile europene

Economia României ar urma să depăşească în acest an economiile statelor vecine care stagnează, ajutată de fondurile europene, o monedă stabilă şi de investiţiile străine, stimulate în parte şi de relocarea activităţilor din Rusia şi Ucraina, transmite Reuters.

Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca economia României să înregistreze în acest an un avans de 3,1% şi chiar cu o estimare mai modestă a Comisiei Europene privind un avans de 1,8% ar plasa-o înaintea Poloniei, care ar urma să înregistreze o creştere de 0,7%, şi a Ungariei, care se va confrunta cu o încetinire economică şi o inflaţie accelerată.

Creşterea din acest an urmează unui deceniu în care România, una din cele mai sărace ţări din Europa, a redus decalajul care o separă de ţările vecine pentru a deveni a doua mare economie din Europa de Est, după Polonia. Potrivit celor mai recente date Eurostat, PIB-ul per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat la 74% din media UE în 2021, o creştere de 21 de puncte procentuale faţă de anul 2010.

Perspectivele României sunt susţinute de calitatea de ţară membră UE şi relaţiile bune cu Bruxelles-ul. În timp ce autorităţile de la Budapesta şi Varşovia se ceartă cu Bruxelles-ul pe tema condiţiilor privind statul de drept care sunt impuse pentru acordarea ajutoarelor de miliarde de euro prevăzute în Mecanismul de redresare şi rezilienţă, România a tras deja peste şase miliarde de euro sub formă de granturi şi împrumuturi cu dobândă redusă, scrie Agerpres.

Premierul Nicolae Ciucă a spus că Guvernul de la Bucureşti vrea să acceseze anual peste 10 miliarde de euro în acest an, echivalentul a 4% din PIB, din finanţarea europeană în valoare de aproximativ 90 de miliarde de euro care va fi pusă la dispoziţia României până în 2027.

În continuare există însă unele obstacole pentru economia românească, precum deficitul de cont curent mare, îmbătrânirea populaţiei şi birocraţia care a îngreunat dezvoltarea infrastructurii. Reducerea deficitului fiscal va fi dificilă înaintea alegerilor din 2024.